Filmul "Fără o vâslă" ("Without a paddle") - O vorbă înțeleaptă

Early booking Lefkada prin Vola.ro

Tags: 

   Tocmai ce am revăzut la ProTV comedia ușoară "Fără o vâslă" ("Without a paddle") - ai aici detalii.

   Subiectul este simplu: Seth Green, Matthew Lillard şi Dax Shepard joacă în această comedie fantastică rolurile unor prieteni din copilărie, băieţi din Philadelphia ale căror vieţi au luat-o pe căi diferite, dar care se reîntâlnesc după moartea neaşteptată a celui de-al patrulea dintre ei.

   Trio-ul află că prietenul decedat era pe urmele a aproape 200.000$, bani dispăruţi în 1971, o dată cu D.B. Cooper, un terorist acuzat de deturnarea unor avioane. Green, Lillard si Shepard sunt şi ei absorbiţi de provocarea acestei comori pierdute, după ce descoperă o hartă care îi trimite în pădurile şi munţii din Oregon State şi în apele râului Columbia.

  Curând însă încep să se lovească de tot felul de surprize, care mai de care mai neplăcute: munteni care abia aşteaptă să apese pe trăgaci, hipioate trăind în copaci şi, una din cele mai tari, o femelă urs care manifestă instincte materne fără să-i pese de limitările impuse de specii.

   Ce m-a impresionat în mod deosebit este replica bătrânului către finalul filmului:

Vă dau un sfat: Îţi poţi pierde banii, îi poţi cheltui pe toţi, dar, dacă munceşti din greu, îi câştigi din nou.
Dar dacă pierzi timpul, nu-l mai recuperezi niciodată. "