Nu eşti dator nimănui! 15 lucruri pe care nu trebuie să le explici. Niciodată!

Early booking Lefkada prin Vola.ro

Tags: 

   Multe alegeri pe care le facem în viață, de la ceea ce facem la modul în care ne comportăm și cum interacționăm cu cei din jur sunt obiectul întrebărilor și comentariilor celor din jurul nostru. Membri de familie, prieteni și chiar persoane necunoscute - se pare că toată lumea are o părere cu privire la lucrurile pe care le facem, indiferent cât de mici sau nesemnificative ar putea părea pentru noi.

   Uneori, oamenii merg atât de departe încât îți cer să le explici deciziile și alegerile pe care le faci. S-ar putea să te simți obligat să răspunzi, însă unele lucruri nu sunt deloc treaba altora și nu le datorezi niciun fel de explicație cu privire la următoarele 15 lucruri.

1. Nu trebuie să explici nimănui situația ta din viață

   Dacă locuiești cu un fost iubit sau o fostă iubită, te muţi dintr-un apartament închiriat în altul sau locuieşti cu părinții tăi, chiar dacă ai peste douăzeci de ani – nu trebuie nimănui să raportezi de ce faci aşa şi nu altfel.  Dacă eşti pe deplin conștient de situația ta din viață, înseamnă că ai propriile motive pentru a te menține așa, iar asta nu este treaba nimănui altcuiva.

2. Nu trebuie nimănui să explici prioritățile tale de viață

   Ai propriile gânduri despre ceea ce poţi face pentru confortul și fericirea ta și a celor dragi ţie - asta e prioritatea ta principală. Din moment ce toți suntem indivizi unici, cu valori diferite, vise și aspirații, prioritățile tale vor fi diferite față de ale celorlalți. Nu datorezi nimănui nicio explicație legată de prioritățile tale în viață.

3. Nu trebuie să-ţi ceri scuze dacă nu doreşti

   Dacă nu regreți acțiunile sale, încă mai crezi că altcineva a greșit sau că nu merită iertare, nu ai nevoie să-ţi ceri scuze. Mulţi oameni încearcă prea repede să-şi ceară scuze pentru a vindeca repede răni, fapt ce duce la agravarea problemelor sau apariția altora noi. Nu este cazul să-ţi ceri scuze dacă nu te simți vinovat sau dacă versiunea ta nu a fost încă auzită.

4. Nu trebuie să te justifici în faţa nimănui pentru timpul petrecut în singurătate

   Probabil te temi să fii perceput ca “nepoliticos”, “anti-social” sau “arogant”, în cazul în care anulezi planuri sau refuzi invitații, doar pentru că ai nevoie de ceva timp pentru a fi singur cu tine însuți, pentru că vrei să te relaxezi sau pur și simplu vrei să citești o carte bună. A petrece timp de unul singur este o practică perfect normală şi necesară pentru majoritatea dintre noi. Și nu te deranja să dai cuiva explicații.

5. Nu eşti obligat să accepţi convingerile personale ale cuiva

   Doar pentru că cineva își exprimă cu pasiune convingerile sale, nu trebuie să stai și să dai din cap în semn de aprobare. Dacă nu împărtășeşti ideile celor din jur, nu este bine faţă de tine şi de cei din jur să te prefaci că ești de acord cu ei. Este foarte normal să-ți spui părerile deschis, decât să acumulezi dezaprobare și frustrare.

6. Nu trebuie să spui “Da”

   Ai tot dreptul să spui “Nu” în cazul în care pentru a fi de acord nu ai nici un motiv bun. De fapt, oamenii de succes sunt cei care stăpânesc arta de a renunța la tot ceea ce nu este prioritatea lor. Acceptă bunătatea altora și fii recunoscător, dar spune cu îndrăzneală “Nu” pentru tot ceea ce îţi distrage atenția de la principalele obiective.

7. Nu trebuie să te scuzi pentru exteriorul tău

   Poţi să fii slab, gras, înalt, scund, simpatic, normal sau oricum altcumva, însă nu trebuie să te explici în faţa cuiva de ce arăţi astfel. Aspectul tău este treaba ta, aici eşti obligat doar în faţa ta. Nu lăsa aspectul exterior să determine respectul de sine.

8. Nu trebuie nimănui să explici preferinţele tale alimentare

   Există anumite alimente care pur și simplu nu îţi plac din diverse motive – de la gust la impactul lor asupra sănătății tale. Dacă cineva te presează cu întrebarea de ce mănânci (sau nu mănânci) anumite alimente, nu acorda atenție și răspunde că te simți bine mâncând (sau nu) aceste produse.

9. Nu trebuie să raportezi nimănui despre viaţa ta sexuală

   Dacă eşti într-o relație liber consimțită, nu e treaba nimănui unde, când și cum îți aranjezi viața sexuală. Poţi să aștepți căsătoria, poți avea relaţii de o noapte sau să experimentezi – atâta timp cât primeşti satisfacţie este exclusiv treaba ta.

10. Nu trebuie nimănui să explici alegerile tale în viață sau orientarea profesională

   Uneori împrejurările te forțează să alegi între muncă și viața personală. Această decizie nu este întotdeauna ușoară și poţi alege cariera în cele din urmă – nu pentru că nu îţi pasă de familie, ci pentru că această alegere îţi va da securitate în viitor. În orice caz, nu trebuie să explici altora de ce ai ales cariera în detrimentul vieții personale (sau invers), dacă eşti sigur că faci totul corect.

11. Nu trebuie să explici opiniile tale politice sau religioase

   Dacă eşti democrat, republican, catolic, protestant sau musulman – este alegerea ta personală. Nu trebuie să explici credința ta. Când cineva nu te poate accepta așa cum ești – asta e problema lui, nu a ta.

12. Nu trebuie să explici de ce eşti singur

   Dacă nu ești într-o relație cu cineva nu ar trebui să privească pe nimeni. A fi singur nu este o tulburare de personalitate. Ești liber să fii într-o relaţie sau nu. Nu este nevoie să te lipeşti de nişte etichete sociale inutile.

13. Nu trebuie să te întâlneşti cu cineva doar pentru că ți-a cerut asta

   Cineva poate fi dulce și drăguț, poate că ești oarecum interesat, dar nu trebuie să mergi la o întâlnire doar pentru că ți s-a cerut. Dacă simți că nu ai nevoie de această întâlnire, atunci nu merge la ea. Găseşte un motiv pentru refuz și nu-ţi schimba decizia.

14. Nu trebuie nimănui să explici decizia ta cu privire la căsătorie

   Indiferent dacă doreşti să te căsătoreşti și să ai copii sau să nu te căsătorești și să nu ai copii, aceasta rămâne o decizie personală. Chiar dacă mama ta dorește foarte mult nepoți, ea ar trebui să înțeleagă ca mariajul este o decizie personală și nu tocmai potrivită pentru toți. Ea ar trebui să-ți respecte decizia oricât de dificil ar fi.

15. Nu trebuie să explici alegerea ta în relații

   Uneori, oamenii fac comentarii nepotrivite cu privire la relaţia ta. Cu siguranță cineva a spus că nu sunteţi “cuplul perfect”, sau că trebuie să cauţi pe altcineva. Cu toate acestea, în această chestiune nimeni nu este responsabil pentru tine, doar tu. Trăieşte viața ta și niciodată nu întrerupe sau nu salva relaţia doar pentru că cineva îţi spune să faci acest lucru. Poți face greșeli, însă învaţă de la ele.

(sursa: http://www.lifehack.org/)